Cresterea Prepelitelor

Carnea si oul de prepelita sunt mai ales cunoscute pentru caracteristicile medicale pe care acestea le indeplinesc, fiind recomandate in regimurile pentru tratarea diferitelor afectiuni ale inimii, ale stomacului, ale sistemului circular sau ale aparatului respirator. Comparativ cu oul de gaina, oul de prepelita are un continut de colesterol de 1,4% fata de 4% cat se inregistreaza in cazul oului de gaina; grasimile din oul de prepelita sunt de aproximativ trei ori mai putine; ca aport proteic, galbenusul contine 23% fata de 16% - 17% proteine la oul de gaina. Din punctul de vedere al continutului de minerale si vitamine, oul de prepelita are de sase ori mai multa vitamina B1, de cinci ori mai mult fosfor, de cinci ori mai mult fier, de 15 ori mai multa vitamina B2 fata de cantitatile continute de oul de gaina. De asemenea, continutul scazut de colesterol si grasimi recomanda carnea de prepelita ca o alternativa dietetica altor tipuri de carne, chiar si in cazul diverselor tipuri de afectiuni.

Cresterea prepelitelor este o activitate cunoscuta inca din secolul al XII-lea in Japonia, cand erau tinute in gospodarii ca pasari de ornament, insa abia dupa a doua jumatate a a secolului al XIX-lea populatia se inmulteste considerabil, pasarile fiind crescute si pentru consum. Pe piata autohtona, desi aceasta indeletnicire este mai noua, s-a format, odata cu aparitia fenomenului de crestere a acestor pasari si o piata de desfacere, explica Ionut Cercel, presedinte al Asociatiei Nationale Cinegetice, care coordoneaza activitatea crescatorilor de prepelite din Romania, ofera asistenta de specialitate, stimuleaza si promoveaza aceasta afacere in randul crescatorilor si al potentialilor crescatori, asigura - in limita posibilitatilor - contracte de vanzare in tara si strainatate. Potrivit acestuia, o afacere in domeniul cresterii prepelitelor se demareaza rapid si are avantajul unei amortizari a investitiei destul de accelerate, in cazul in care intreprinzatorul si-a asigurat o piata de desfacere. "Ca exemplu, pentru 10.000 prepelite ouatoare, se poate demara o afacere in aproximativ sase luni din momentul in care se incepe constructia halei de crestere a lor", precizeaza oficialul.

Exista aproximativ 15 rase de prepelite pe tot globul, insa mai cunoscute sunt prepelita japoneza si prepelita faraon, cel mai des intalnite in crescatorii. Prepelita californiana cu mot este una dintre cele mai mult cautate rase in cazul celor care cresc aceste pasari ca un hobby; la fel si prepelita Madagascar, o specie destul de rara, dar foarte cautata si apreciata. Prepelita chineza pitica este cea mai mica prepelita de pe planeta si exista in mai multe variante de culori. Prepelita strauss este cea mai colorata dintre toate rasele de prepelite (este albastra si are un mot portocaliu). Prepelitele de copac sunt mai rare la crescatorii de hobby.

Unul dintre principalele avantaje ale cresterii prepelitelor este reprezentat de faptul ca nu solicita un spatiu larg pentru amplasarea boxelor, pe o suprafata de un metru patrat putand fi tinute aproximativ 120 de pasari. Densitatea recomdata pe metru patrat este insa de 80-100 capete, pentru a se obtine o productivitate optima. Pentru o economie de spatiu pot fi amplasate pana la 7 boxe suprapuse. Crescatorul trebuie sa tina seama ca, in ferma, este necesara asigurarea unei temperaturi constante, intre 18 si 25 de grade celsius, ferite de curenti de aer. La fel de importanta este lumina din incaperea in care sunt tinute prepelitele si evitarea oricaror factori de stres. Curatenia este un alt factor decisiv in crescatorie, astfel custile, tavitele de apa si recipientele pentru mancare trebuie sa fie curatate frecvent.

Crescatoriile pot fi orientate fie spre productia de oua, fie spre cea de carne, sau mixte. Specialistii recomanda pentru reproductie trei masculi si noua femele, pentru a asigura o fecundatie de aproape 100%. Crescatorul ar trebui sa asigure baterii de ouat si baterii de crestere (pentru tineret de inlocuire la 1-4 saptamani, iar pentru pui de carne la 1-5 (6) saptamani). Pentru investitii mai reduse se poate folosi si cresterea la sol, pe asternut, dar numai in sectorul de crestere.