Stabilirea directiei de productie
Se face in functie de cerintele familiei sau ale beneficiarilor pentru un produs sau altul si de posibilitatile materiale. Astfel, mai simplu, se poate avea in vedere numai productia de oua (la care se adauga prepelitele reformate dupa terminarea sezonului de ouat) in care caz se cumpara puici de 3-4 saptamani sau, daca se organizeaza si sector de cresterea puilor, puicute de o zi.
Daca se urmareste productia de carne a prepelitelor, se organizeaza sectorul de crestere, in 6-7 baterii sau compartimente, in care caz se cumpara pui de carne de ambele sexe, mereu in aceeasi zi, la interval de o saptamana, urmand sa se livreze in fiecare saptamana cate o serie de prepelite in varsta de 5-6 saptamani (35-42 zile).
In sfarsit, daca se doreste sa se obtina si pui de o zi, pentru carne sau pentru oua, se va lucra in flux continuu, organizand un sector de reproductie (femele si masculi parinti, cumparati de la ferme de selectie) ale caror oua vor fi incubate in doua incubatoare si un eclozionator.
Sistemele de intretinere a prepelitelor
Se practica numai sisteme intensive: baterii de ouat si baterii de crestere (pentru tineret de inlocuire la 1-4 saptamani, iar pentru pui de carne la 1-5 (6) saptamani; pentru investitii mai reduse se poate folosi si cresterea la sol, pe asternut, dar numai in sectorul de crestere.
Marimea fermei de prepelite
Este determinata atat de necesarul familiei cat si de existenta beneficiarilor.
Din acest punct de vedere crescatoriile de prepelite pot fi:
- familiale (2-3 incaperi, de 10-16 m², cu pana la 60-65 pasari ouatoare (200-250 oua pe saptamana) sau, daca li se repartizeaza masculii necesari si ouale se clocesc, pana la 150-160 pui de carne;
- artizanale (4-5 incaperi, de 80-100 m²), cu pana la 600 pasari ouatoare si cu productii saptamanale de pana la 3000 oua sau 2000 prepelite de carne;
- industriale (5-7 incaperi, cu suprafata totala de 700-900 m²) dotate cu incubatoare si abator, care asigura productii saptamanale de 30000 oua sau 20000 prepelite taiate.
Adapostul de crestere a prepelitelor
Spatiile destinate adapostirii trebuie sa asigure suprafete de 1 m² (pe asternut sau in fiecare etaj de baterie), pentru cate 120-250 pui (in functie de varsta) sau pentru cate 80-100 prepelite ouatoare. In ceea ce priveste conditiile (microclimatul) din adapost, prepelitele au nevoi mai mari de caldura, umiditate si lumina.
Hranirea prepelitelor
Se face cu nutret combinat, mai bogat in proteine, atat pentru puii de carne cat si pentru pasarile ouatoare. De asemenea, pentru marirea puterilor tamaduitoare ale oului de prepelita trebuie sa se asigure, in hrana sau apa unor loturi de pasari, dupa caz, anumite vitamine si microelemente minerale.
Reproductia prepelitelor
Se face in incubatoare, de suprafata sau de volum, special construite pentru aceasta specie sau cu sitele adaptate pentru marimea oualor.
Pentru prepelite de carne sunt necesare seturi de cate 3 incubatoare de suprafata sau 2 incubatoare, 1 eclozionator la incubatoare de volum, sau un incubator in incarcare pe serii, cu spatiu pentru ecloziune.
Volumul de munca in ferma de prepelite
Putem spune ca este neinsemnat in ceea ce priveste cresterea familiala (pentru o familie de 4 persoane sunt suficiente 25-30 prepelite, adapostite intr-o cusca de 60 x 30 cm. Prepelitele consuma zilnic 750 g nutret si produc 600 g dejectii, asigurand minimum 5 oua/zi de persoana.
Prof. univ. dr. Mihail BALASESCU
'"Se implineste un an si patru luni de cand m-am apucat de cresterea prepelitelor" spune Nicu Sechelariu din Nemt. "Va marturisesc ca este greu dar si placut, nu castig foarte mult, dar nici nu mor de foame. Este multumitor."
Daca sunteti interesati de prepelite pentru reproductie, le puteti obtine, spre exemplu, de la www.prepeliteneamt.ro
Pui de prepelita 1-6 saptamani
pret in functie de varsta
Prepelite 6 saptamani 10 lei/buc femele
Prepelite 6 saptamani 5 lei/buc mascul
Prepelite carcasa 30 lei/kg
Oua incubat de prepelita - 0,5 lei/buc
Oua de prepelita pentru consum - 0,3 lei/buc
Cresterea puilor de prepelita
La aproximativ 8-10 ore de la iesirea primilor pui, trebuie sa se verifice incubatorul, sa fie scosi puii care au iesit si s-au uscat si sa se scoata cojile goale. De asemenea, este de ajutor examinarea oualor ramase, in cazul in care puii nu reusesc sa iasa, desi au ciobit coaja. Urmatoarea verificare se face dupa 8 sau 10 ore.
Pentru a nu pune in pericol puii si ouale, este indicata raspandirea de praf de copt in apropierea incubatorului pentru a preveni patrunderea furnicilor. Acestea scobesc ouale si ataca puii iesiti.
Pentru cresterea puilor este necesar un tarc prevazut cu o sursa de caldura, care sa fie acoperit cu panza sau cu o plasa de sarma pentru aerisire si sa aiba peretii inchisi, din placaj, carton, pal sau din alte materiale care sunt mai la indemana. Va sfatuim sa acoperiti podeaua cu ziare in primele zile. Tarcul trebuie incalzit inainte de a aduce puii, temperatura pe care este indicat sa o aiba aerul la nivelul podelei fiind de minim 32 de grade Celsius. Alt indiciu pentru a va da seama daca temperatura este cea potrivita este comportamentul puilor: daca stau departe de sursa de caldura, este un semn ca este prea ridicata, iar daca stau lipiti unii de ceilalti, temperatura este prea mica. De asemenea, tarcul necesita surse de apa. Hranirea puilor se face la 2-3 ore, prin raspandirea de hrana in cantitati mici. Cand ajung la 3-4 zile, puteti sa introduceti in tarc un vas de adancime mica si care sa fie acoperit cu plasa de sarma, pentru ca puii sa nu intre in mancare si sa o risipeasca. La inceput, hrana trebuie sa aiba un continut de 24-27% proteine brute, trecerea la continut de 20-22% putand sa se faca de la 10 sau 12 zile. Cand puii ajung la 20-25 de zile, au loc niste schimbari: incep sa naparleasca si trebuie mutati in custi cu adapatori si hranitori exterioare.
Sexul se poate determina la unii pui chiar de la 21 de zile, dupa coloritul penelor de pe burta: masculii au pene maro, iar femelele pene gri cu pete negre. Separarea dupa sex pentru toti puii se poate face dupa aproximativ 40 de zile, cand ajung la maturitatea sexuala. Masculii prezinta o vezica rosiatica si umflata deasupra cloacai, pe cand femela are o cloaca normala. Femelele incep sa oua de la 38-40 de zile, de aceea este necesara introducerea lor in custile pentru depus ouale cu cateva zile inainte, pentru a avea timp sa se acomodeze. Cu cat inainteaza in varsta, cu atat au o rata mai mare de ouat.
Pentru a nu pune in pericol puii si ouale, este indicata raspandirea de praf de copt in apropierea incubatorului pentru a preveni patrunderea furnicilor. Acestea scobesc ouale si ataca puii iesiti.
Pentru cresterea puilor este necesar un tarc prevazut cu o sursa de caldura, care sa fie acoperit cu panza sau cu o plasa de sarma pentru aerisire si sa aiba peretii inchisi, din placaj, carton, pal sau din alte materiale care sunt mai la indemana. Va sfatuim sa acoperiti podeaua cu ziare in primele zile. Tarcul trebuie incalzit inainte de a aduce puii, temperatura pe care este indicat sa o aiba aerul la nivelul podelei fiind de minim 32 de grade Celsius. Alt indiciu pentru a va da seama daca temperatura este cea potrivita este comportamentul puilor: daca stau departe de sursa de caldura, este un semn ca este prea ridicata, iar daca stau lipiti unii de ceilalti, temperatura este prea mica. De asemenea, tarcul necesita surse de apa. Hranirea puilor se face la 2-3 ore, prin raspandirea de hrana in cantitati mici. Cand ajung la 3-4 zile, puteti sa introduceti in tarc un vas de adancime mica si care sa fie acoperit cu plasa de sarma, pentru ca puii sa nu intre in mancare si sa o risipeasca. La inceput, hrana trebuie sa aiba un continut de 24-27% proteine brute, trecerea la continut de 20-22% putand sa se faca de la 10 sau 12 zile. Cand puii ajung la 20-25 de zile, au loc niste schimbari: incep sa naparleasca si trebuie mutati in custi cu adapatori si hranitori exterioare.
Sexul se poate determina la unii pui chiar de la 21 de zile, dupa coloritul penelor de pe burta: masculii au pene maro, iar femelele pene gri cu pete negre. Separarea dupa sex pentru toti puii se poate face dupa aproximativ 40 de zile, cand ajung la maturitatea sexuala. Masculii prezinta o vezica rosiatica si umflata deasupra cloacai, pe cand femela are o cloaca normala. Femelele incep sa oua de la 38-40 de zile, de aceea este necesara introducerea lor in custile pentru depus ouale cu cateva zile inainte, pentru a avea timp sa se acomodeze. Cu cat inainteaza in varsta, cu atat au o rata mai mare de ouat.
Organizarea unei Crescatorii de Prepelite
Pentru dezvoltarea unei crescătorii de prepeliţe, se impun câteva aspecte de organizare absolut obligatorii:
a) Proiectarea exploataţiei şi stabilirea direcţiei de dezvoltare a producţiei;
b) Obţinerea acordurilor şi a autorizaţiilor de funcţionare;
c) Stabilirea programului tehnologic, organizarea sistemului de creştere şi exploatare de nutriţie şi sanitar - veterinar;
d) Cerinţe constructive şi de amplasare a adăposturilor; pregătirea şi amenajarea interioară a acestora;
e) Asigurarea materialului biologic (ouă pentru incubat, pui de o zi, tineret, păsări adulte);
f) Aprovizionarea cu materii prime şi materiale;
g) Asigurarea forţei de muncă;
h) Valorificarea producţiei şi asigurarea pieţei de desfacere;
i) Stabilirea eficienţei economice şi a criteriilor de performanţă.
j) Proiectarea exploataţiei şi stabilirea direcţiei de dezvoltare a producţiei.
Este de preferat ca înainte de luarea unei decizii, orice investitor care doreşte să înfiinţeze sau să dezvolte o crescătorie de prepeliţe să facă o analiză concretă a condiţiilor de care dispune, iar pentru analiza termenilor de referinţă să apeleze la asistenţă tehnică de specialitate (9 Walsberg G.E.). O decizie greşită costă mult mai mult decât o taxă de asistenţă.
a) Proiectarea exploataţiei şi stabilirea direcţiei de dezvoltare a producţiei;
b) Obţinerea acordurilor şi a autorizaţiilor de funcţionare;
c) Stabilirea programului tehnologic, organizarea sistemului de creştere şi exploatare de nutriţie şi sanitar - veterinar;
d) Cerinţe constructive şi de amplasare a adăposturilor; pregătirea şi amenajarea interioară a acestora;
e) Asigurarea materialului biologic (ouă pentru incubat, pui de o zi, tineret, păsări adulte);
f) Aprovizionarea cu materii prime şi materiale;
g) Asigurarea forţei de muncă;
h) Valorificarea producţiei şi asigurarea pieţei de desfacere;
i) Stabilirea eficienţei economice şi a criteriilor de performanţă.
j) Proiectarea exploataţiei şi stabilirea direcţiei de dezvoltare a producţiei.
Este de preferat ca înainte de luarea unei decizii, orice investitor care doreşte să înfiinţeze sau să dezvolte o crescătorie de prepeliţe să facă o analiză concretă a condiţiilor de care dispune, iar pentru analiza termenilor de referinţă să apeleze la asistenţă tehnică de specialitate (9 Walsberg G.E.). O decizie greşită costă mult mai mult decât o taxă de asistenţă.
Ferma de prepelite pentru oua
Pentru producţia de ouă, cea mai eficientă formă de exploatare a prepeliţelor ouătoare este la baterii. Bateriile de prepeliţe trebuie să fie confecţionate din metal vopsit sau galvanizat de dimensiuni aprox. 1mL x 0.5 x 0.25, cu o densitate a păsărilor de 60 - 80 m2. Recoltarea ouălor se face în partea din faţă a bateriilor, ca şi furajarea. Adăparea în lateral sau pe partea opusă furajării. În practică se utilizează 4 - 6 nivele de baterii.
Un factor deosebit de microclimat este temperatura, cea ideală fiind de 20 - 25 grade C. Sub 20 grade C. începe să scadă procentul de ouat iar la 15 grade C. ouatul încetează complet. Pentru a evita acest incovenient este foarte important ca adăpostul în care sunt crescute prepeliţele să fie izolat şi compartimentat corespunzător, adică să nu existe un exces de spaţiu care iarna trebuie încălzit la 20 - 25 grade C., ceea ce este foarte costisitor. Sursa de căldură este de preferat să fie combustibil solid: lemne şi / sau cărbuni. Pentru încălzirea unui adăpost cu 1000 de prepeliţe pe timpul iernii cu radiatoare electrice, o mare parte din venitul obţinut din producerea ouălor va fi dirijat pentru plata curentului electric (5 Morganti P, Bruno C, Guarneriz F, Cardillo A, Del Ciotto P., Valenzanoz F.).
În concluzie, adăpostul trebuie izolat, volumul adăpostului optimizat, sursa suplimentară de încălzire să fie lemne sau cărbuni, nu electricitatea sau gazele naturale.
De asemenea, vara în zilele caniculare dacă temperatura în adăpost creşte peste 25 grade C., păsările suferă, sunt stresate, scade ouatul şi sunt foarte dependente de o asigurare continuă a apei proaspete. Dacă nu au un confort termic corespunzător, nu consumă furajul şi primul efect este scăderea sau oprirea ouatului. Un alt factor important de microclimat este umezeala. Dacă iarna adăpostul nu este ventilat corespunzător, sau sunt deficienţe la sistemul de adăpare, creşterea umidităţii peste limitele normale duce întotdeauna la îmbolnăviri ale aparatului respirator, care au ca prim efect scăderea ouatului până la oprirea acestuia şi chiar creşterea procentului de mortalitate. Asigurarea unui furaj de calitate, din materii prime de calitate asigură obţinerea unei producţii de ouă de calitate (8 Panda, B. and Singh, R.P.).
Este foarte important pentru rentabilitate, ca procentul de ouat să nu scadă sub 70%. În aceste condiţii, asigurarea factorilor de microclimat corelat cu o furajare şi adăpare corespunzătoare sunt esenţiale pentru susţinerea afacerii.
Un factor deosebit de microclimat este temperatura, cea ideală fiind de 20 - 25 grade C. Sub 20 grade C. începe să scadă procentul de ouat iar la 15 grade C. ouatul încetează complet. Pentru a evita acest incovenient este foarte important ca adăpostul în care sunt crescute prepeliţele să fie izolat şi compartimentat corespunzător, adică să nu existe un exces de spaţiu care iarna trebuie încălzit la 20 - 25 grade C., ceea ce este foarte costisitor. Sursa de căldură este de preferat să fie combustibil solid: lemne şi / sau cărbuni. Pentru încălzirea unui adăpost cu 1000 de prepeliţe pe timpul iernii cu radiatoare electrice, o mare parte din venitul obţinut din producerea ouălor va fi dirijat pentru plata curentului electric (5 Morganti P, Bruno C, Guarneriz F, Cardillo A, Del Ciotto P., Valenzanoz F.).
În concluzie, adăpostul trebuie izolat, volumul adăpostului optimizat, sursa suplimentară de încălzire să fie lemne sau cărbuni, nu electricitatea sau gazele naturale.
De asemenea, vara în zilele caniculare dacă temperatura în adăpost creşte peste 25 grade C., păsările suferă, sunt stresate, scade ouatul şi sunt foarte dependente de o asigurare continuă a apei proaspete. Dacă nu au un confort termic corespunzător, nu consumă furajul şi primul efect este scăderea sau oprirea ouatului. Un alt factor important de microclimat este umezeala. Dacă iarna adăpostul nu este ventilat corespunzător, sau sunt deficienţe la sistemul de adăpare, creşterea umidităţii peste limitele normale duce întotdeauna la îmbolnăviri ale aparatului respirator, care au ca prim efect scăderea ouatului până la oprirea acestuia şi chiar creşterea procentului de mortalitate. Asigurarea unui furaj de calitate, din materii prime de calitate asigură obţinerea unei producţii de ouă de calitate (8 Panda, B. and Singh, R.P.).
Este foarte important pentru rentabilitate, ca procentul de ouat să nu scadă sub 70%. În aceste condiţii, asigurarea factorilor de microclimat corelat cu o furajare şi adăpare corespunzătoare sunt esenţiale pentru susţinerea afacerii.
Ferma de prepelite pentru carne
În funcţie de posibilităţile materiale şi de spaţiul disponibil, ferma pentru producerea de carne poate cuprinde sectorul de creştere a puilor pentru carne, stabilind principiul de achiziţie a puilor de o zi, sau a ouălor de incubaţie de la o fermă specializată, sau poate avea un flux tehnologic complet incluzând, producând puii în regim propriu, prin achiziţie de părinţi tineret:
a) Părinţii:
- tineret părinţi: 0 - 6 săptămâni;
- părinţi adulţi: 7 - 34 săptămâni.
b) Staţia de incubaţie:
- 1 incubator;
- 1 eclozionator (60% din capacitatea incubatorului).
c) tineretul crescut pentru carne (5 module);
d) punctul de sacrificare.
La vârsta de 6 săptămâni, toţi puii de carne se sacrifică. După această vârstă, acumularea sporului se face cu pierderi şi prin depuneri de grăsime care depreciază calitatea carcasei. De la fiecare femelă adultă se obţin (într-un ciclu de ouat de 29 săptămâni): 139 ouă x 90% ouă incubabile x 72% ecloziune = 90 pui de o zi.
Pe baza acestui calcul se stabileşte capacitatea spaţiilor de cazare a părinţilor, de incubaţie, de cazare a tineretului pentru carne, de abatorizare, ritmul ecloziunilor şi al sacrificărilor. Trebuie de asemenea să se ţină cont de perioada de vid sanitar.
a) Părinţii:
- tineret părinţi: 0 - 6 săptămâni;
- părinţi adulţi: 7 - 34 săptămâni.
b) Staţia de incubaţie:
- 1 incubator;
- 1 eclozionator (60% din capacitatea incubatorului).
c) tineretul crescut pentru carne (5 module);
d) punctul de sacrificare.
La vârsta de 6 săptămâni, toţi puii de carne se sacrifică. După această vârstă, acumularea sporului se face cu pierderi şi prin depuneri de grăsime care depreciază calitatea carcasei. De la fiecare femelă adultă se obţin (într-un ciclu de ouat de 29 săptămâni): 139 ouă x 90% ouă incubabile x 72% ecloziune = 90 pui de o zi.
Pe baza acestui calcul se stabileşte capacitatea spaţiilor de cazare a părinţilor, de incubaţie, de cazare a tineretului pentru carne, de abatorizare, ritmul ecloziunilor şi al sacrificărilor. Trebuie de asemenea să se ţină cont de perioada de vid sanitar.
Ferma de prepelite pentru carne si oua
Este sistemul cel mai abordat, pentru că permite organizarea activităţii în flux continuu, cu activitate egală în tot timpul anului, incluzând toate sectoarele de activitate:
a) Producerea Părinţilor - Schema fluxului tehnologic
Tineret părinţi, 0 - 6 săptămâni, 600 capete pe serie (pui nesexaţi);
Părinţi adulţi, 7 - 34 săptămâni, 540 femele şi 180 masculi, din care:
- de la 7 - 14 săptămăni: 135 femele şi 45 masculi;
- de la 15 - 21 săptămâni: 135 femele şi 45 masculi;
- de la 22 - 28 săptămâni: 135 femele şi 45 masculi;
- de la 29 - 34 săptămâni: 135 femele şi 45 masculi.
b) Staţia de incubaţie
Capacitatea de incubaţie pe serie 2700 locuri;
Capacitatea eclozionatiarelor pe serie 1620 locuri.
c) Sectorul de tineret crescut pentru carne
Capacitate 2500 locuri pe serie (5 module x 500 locuri).
d) Punct de sacrificare
Pentru 150 de prepeliţe pe săptămână.
Pe acest flux se pot produce anual circa 16200 prepeliţe pentru carne şi 15500 prepeliţe hibride pentru ouă, ambele livrabile la vârsta de 6 săptămâni.
Amenajarea unei ferme mixte pentru ouat şi carne de prepeliţă se poate face cu eforturi financiare reduse, asigurându-i un flux liniar, începând cu tineretul părinţi de reproducţie în vârstă de o zi şi terminând cu punctul de sacrificare. Prepeliţele tineret de reproducţie de 6 săptămâni rezultate, din considerente de ordin sanitar - veterinar şi organizatoric, vor fi crescute în spaţii mai retrase (6 Linenweaver H., Murray C.W.).
a) Producerea Părinţilor - Schema fluxului tehnologic
Tineret părinţi, 0 - 6 săptămâni, 600 capete pe serie (pui nesexaţi);
Părinţi adulţi, 7 - 34 săptămâni, 540 femele şi 180 masculi, din care:
- de la 7 - 14 săptămăni: 135 femele şi 45 masculi;
- de la 15 - 21 săptămâni: 135 femele şi 45 masculi;
- de la 22 - 28 săptămâni: 135 femele şi 45 masculi;
- de la 29 - 34 săptămâni: 135 femele şi 45 masculi.
b) Staţia de incubaţie
Capacitatea de incubaţie pe serie 2700 locuri;
Capacitatea eclozionatiarelor pe serie 1620 locuri.
c) Sectorul de tineret crescut pentru carne
Capacitate 2500 locuri pe serie (5 module x 500 locuri).
d) Punct de sacrificare
Pentru 150 de prepeliţe pe săptămână.
Pe acest flux se pot produce anual circa 16200 prepeliţe pentru carne şi 15500 prepeliţe hibride pentru ouă, ambele livrabile la vârsta de 6 săptămâni.
Amenajarea unei ferme mixte pentru ouat şi carne de prepeliţă se poate face cu eforturi financiare reduse, asigurându-i un flux liniar, începând cu tineretul părinţi de reproducţie în vârstă de o zi şi terminând cu punctul de sacrificare. Prepeliţele tineret de reproducţie de 6 săptămâni rezultate, din considerente de ordin sanitar - veterinar şi organizatoric, vor fi crescute în spaţii mai retrase (6 Linenweaver H., Murray C.W.).
Oportunitati in Cresterea Prepelitelor
După anul 2000, odată cu extinderea reţelelor de supermarket-ruri, acestea au preluat şi comercializarea în condiţii corespunzătoare a ouălor de prepeliţă, care a crescut de la an la an. Ele sunt utilizate atât pentru tratamentul naturist cât şi pentru înlocuirea consumului de ouă de găină. În ultimii ani se constată o tendinţă a consumatorilor români de a înlocui consumul ouălor de găină cu cele de prepeliţă. Această tendinţă are mai multe cauze: conţinutul redus de colesterol, conţinut mai ridicat în vitamine şi săruri minerale, un gust mai fin şi mai plăcut al albuşului.
În aceste condiţii cererea de ouă de prepeliţă pe piaţa românească va fi în continuă creştere în următorii ani.
Deşi este o pasăre sălbatică, deţine recordul mondial la producţia de ouă: 480 de ouă într-un an. Acest record a fost obţinut de un crescător în S.U.A.
Prepeliţa japoneză este un fenomen şi în altă privinţă: precocitatea. Puii de găină ai raselor de găini outoare încep să ouă la vârsta de 18 - 22 săptămâni. Puii de prepeliţă ouă începând de la 40 de zile considerându-se că ajung la maturitate sexuală la 8 săptămâni, un alt record pentru păsările de fermă.
Recordurile prepeliţei japoneze nu se opresc aici. Este specia de păsări care se creşte cu cea mai mare densitate pe m2: 80 - 100 prepeliţe pe m2. În sistemul de creştere la baterii, acestea se pot dispune pe 4 până la 7 nivele.
Cele mai utilizate sunt cele cu 5 nivele obţinându-se o încărcătură medie de 400 - 500 de prepeliţe pe m2 de adăpost. Această încărcătură nu se mai întâlneşte la nicio specie de animale de fermă.
O altă performanţă deosebită a acestor păsări o reprezintă rezistenţa deosebită la boli. Dacă se respectă condiţiile normale de creştere a păsărilor în baterii, se asigură un furaj de calitate, aceste păsări nu se îmbolnăvesc de bolile infecto - contagioase care se cunosc la păsări. În mod normal nu există şi nu se practică vaccinări la prepeliţe.
Calităţile deosebite ale oului de prepeliţă îl recomandă ca pe „un produs care se vinde singur”.
Creşterea prepeliţelor este una din afacerile deosebite pe care le puteţi începe cu costuri şi eforturi scăzute, o afacere cu rentabilitate superioară altor afaceri. Creşterea prepeliţelor se face ca o activitate de bază, ceea ce presupune un număr mare de prepeliţe ouătoare, crescute în ferme speciale (5000 şi 10000 de păsări), dar pot fi crescute şi ca ocupaţie anexă, pentru consumul propriu, în crescătorii familiale (între 100 şi 500 de păsări).
În aceste condiţii cererea de ouă de prepeliţă pe piaţa românească va fi în continuă creştere în următorii ani.
Deşi este o pasăre sălbatică, deţine recordul mondial la producţia de ouă: 480 de ouă într-un an. Acest record a fost obţinut de un crescător în S.U.A.
Prepeliţa japoneză este un fenomen şi în altă privinţă: precocitatea. Puii de găină ai raselor de găini outoare încep să ouă la vârsta de 18 - 22 săptămâni. Puii de prepeliţă ouă începând de la 40 de zile considerându-se că ajung la maturitate sexuală la 8 săptămâni, un alt record pentru păsările de fermă.
Recordurile prepeliţei japoneze nu se opresc aici. Este specia de păsări care se creşte cu cea mai mare densitate pe m2: 80 - 100 prepeliţe pe m2. În sistemul de creştere la baterii, acestea se pot dispune pe 4 până la 7 nivele.
Cele mai utilizate sunt cele cu 5 nivele obţinându-se o încărcătură medie de 400 - 500 de prepeliţe pe m2 de adăpost. Această încărcătură nu se mai întâlneşte la nicio specie de animale de fermă.
O altă performanţă deosebită a acestor păsări o reprezintă rezistenţa deosebită la boli. Dacă se respectă condiţiile normale de creştere a păsărilor în baterii, se asigură un furaj de calitate, aceste păsări nu se îmbolnăvesc de bolile infecto - contagioase care se cunosc la păsări. În mod normal nu există şi nu se practică vaccinări la prepeliţe.
Calităţile deosebite ale oului de prepeliţă îl recomandă ca pe „un produs care se vinde singur”.
Creşterea prepeliţelor este una din afacerile deosebite pe care le puteţi începe cu costuri şi eforturi scăzute, o afacere cu rentabilitate superioară altor afaceri. Creşterea prepeliţelor se face ca o activitate de bază, ceea ce presupune un număr mare de prepeliţe ouătoare, crescute în ferme speciale (5000 şi 10000 de păsări), dar pot fi crescute şi ca ocupaţie anexă, pentru consumul propriu, în crescătorii familiale (între 100 şi 500 de păsări).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)